5 metode prin care poți prelungi timpul petrecut în picioare, la birou

| | ,

Mulți dintre oamenii care află de existența biroului reglabil pe înălțime sunt fascinați instant de idee, adesea cumpărând unul chiar în aceeași zi. Nimeni nu-i poate „învinui” pentru faptul că vor să lucreze într-un mod cât mai lejer, renunțând, prin urmare, la scaunul incomod. Însă, există și o parte mai puțin plăcută a lucratului în picioare. Mai precis, și persoanele care folosesc un astfel de birou ajung, după câțiva ani, să se confrunte cu dureri de picioare sau de spate, fiind nevoite să opteze, tot mai des, pentru o poziție de lucru în șezut. Însă, situația poate fi remediată cu ușurință.

Ne-am propus să-ți oferim 5 sfaturi care te vor ajuta să te bucuri cât mai mult de beneficiile biroului reglabil pe înălțime. Aceste trucuri simple, ușor de pus în practică, te vor ajuta să prelungești timpul de lucru în picioare, îți vor ameliora durerile și vor contribui la creșterea productivității.

1. Investește într-un covor antioboseală pentru spațiul de lucru

Dacă vrei să lucrezi în picioare cât mai mult timp, poți utiliza un covor antioboseală pentru spațiul de lucru. Nu ne referim la unul obișnuit, pe care îl poți achiziționa de la magazinele dedicate amenajărilor interioare, întrucât respectivele produse nu contribuie la îmbunătățirea confortului picioarelor și nu oferă suport ergonomic. Concret, este vorba despre covorașe speciale, anti-oboseală, care sunt folosite împreună cu un birou reglabil pe înălțime.

Un covor de calitate pentru spațiul de lucru este fabricat 100% din spumă poliuretanică și ajută la menținerea stării de confort și relaxare la nivelul picioarelor, ore-n șir, reducând oboseala și durerile. Îți recomandăm să consulți ghidul nostru pentru achiziționarea unui covor anti-oboseală, pentru a afla care dintre numeroasele covoare disponibile pe piață ar corespunde nevoilor tale.

2. Păstrează-ți picioarele „fericite”

O simplă cercetare a pieței arată că ai la dispoziție numeroase modalități pentru menținerea unei stări de relaxare la nivelul picioarelor: de la mingi pentru masaj până la suporturi ergonomice. Le poți folosi pentru ameliorarea durerilor pe care le simți după prea multe ore în picioare. Pentru a profita la maximum de avantajele biroului tău reglabil pe înălțime sau cu bandă de alergat, citește și sfaturile noastre pentru menținerea unor picioare sănătoase și, implicit, „fericite”.

3. Verifică dacă biroul este configurat ergonomic, în funcție de nevoile tale

O postură nefirească la birou și o folosire incorectă a tastaturii, ca urmare a poziționării greșite a mâinilor și a brațelor, duc instant la apariția unor dureri supărătoare la nivelul întregului corp, nu doar în zona gâtului, a umerilor și la încheieturi. Menținerea unui spațiu de lucru ergonomic este esențială pentru sănătatea organismului. Îți poți spori confortul adăugând o tavă pentru tastatură și un braț reglabil pentru monitor.

4. Aplică metoda Pomodoro

Dacă îți petreci prea multe ore la birou, fie stând în picioare, fie folosind intens banda de alergat, durerile musculare nu vor întârzia să apară. De asemenea, există riscul declanșării unor afecțiuni musculo-scheletice. Pentru a preveni acest lucru, ține o evidență a timpului petrecut în picioare, alternându-l cu statul în șezut.  Experții noștri în domeniul fitnessului la birou îți recomandă să petreci maximum două ore în oricare dintre aceste poziții, luând câte o pauză de 5 minute la fiecare 25 de minute, pentru întindere și energizare. 

Studiile arată că pauzele regulate, din 25 în 25 de minute, conform metodei cronometrului Pomodoro, duc la îmbunătățirea performanțelor mentale și fizice.

5. Pregătește „terenul” pentru următoarea zi de muncă

 După încheierea zilei de muncă, lasă biroul reglabil pe înălțime configurat pentru lucratul în picioare. Astfel, când te vei întoarce în următoarea zi, îți vei începe activitatea în picioare. Dacă începi să muncești stând pe scaun, îți vei petrece, zilnic, mai mult timp într-o poziție sedentară. Configurând în avans biroul reglabil pe înălțime, te asiguri că vei petrece mai mult timp în picioare, respectiv mai puțin în șezut.

Anterior

Top 10 suporturi de monitor în 2022

Poziția corectă la calculator: cum să eviți probleme de sănătate

Următor

Lasă un comentariu